Sănătate
Kilogramele acumulate între două sarcini cresc riscul de mortalitate în cazul nou-născutului (STUDIU)
Luarea în greutate între prima şi a doua sarcină creşte riscul de naştere a unui copil mort sau care să moară în primul an de viaţă, chiar dacă îngrăşarea este moerată, potrivit concluziilor unui studiu suedez. Cercetarea a fost publicată în ultimul număr al revistei britanice The Lancet şi a fost realizat pe mai mult de 450.000 de suedeze care au născut de două ori, în perioada 1992-2012, conform agerpres.ro.
În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au constatat că femeile care s-au îngrăşat cel mai mult în intervalul dintre naşteri – adunând peste 11 kilograme – se confruntau cu risc cu 55% mai ridicat de a pierde fătul la naștere față de cele care și-au menţinut greutatea.
Conform studiului coordonat de profesorul Sven Cnattingius de la Institutul Karolinska din Stockholm, creșterea riscului de mortalitate este proporțională cu luarea în greutate în cazul femeilor care au avut o greutate normală în timpul primei sarcini.
În cadrul studiului s-a ţinut cont şi de alţi factori, precum vârsta mamelor sau nivelul lor de educaţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.