Sport
BRAȘOV. Monica Rether, pe podium în Cupa Federației la sabie
La Sala Floreasca din București a avut loc, la finalul săptămânii trecute, Cupa Federației la sabie pentru juniori și cadeți.
Brașoveanca Monica Rether, antrenată de Marius Gălățanu la CSM Brașov, a cucerit medalia de bronz în competiția junioarelor.
„Monica s-a descurcat foarte bine la acest concurs, a avut o atitudine pozitivă și încredere în forțele proprii. Este un rezultat muncit și meritat. Cu punctele câștigate la acest concurs, va face un salt consistent în clasamentul federației”, a declarat antrenorul Marius Gălățanu.
Monica Rether a participat și la cadete, terminând pe poziția a opta. La aceeași categorie de vârstă, o altă sportivă de la CSM Brașov, Diana Crețu, s-a clasat pe locul 6.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.