112

BRAŞOV. Patronii fabricii de pâine dau vina pe angajaţi. Fără pâine de la Velpitar o perioadă nedeterminată

 

În urma exploziei de aseară de pe strada Avram Iancu (soldată cu un mort şi cinci răniţi cu arsuri grave pe suprafaţa corpului), activitatea fabricii de pâine a fost suspendată pe perioadă nedeterminată.

Mai mult, potrivit anunţului făcut cu câteva minute de administratorii firmei „7 Spice”, „pentru maximă siguranță, până când va fi stabilită cauza exactă a exploziei, conducerea societății a decis oprirea funcționării pentru verificări suplimentare a celorlalte mori ale companiei”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, o echipă formată din specialişti în deflagraţii de la Petroşani a ajuns la Braşov, pentru a stabili împreună cauzele care au dus la producerea exploziei. 

Deşi nu s-a dat nici o informaţie oficială în acest sens, din cercetările preliminare se pare că deflagratia ar fi putut fi produsă de sistemul de ventilare neadaptat la cantitatea de făina procesată, lucru care a transformat pulberile emanate, în amestec cu aerul, în praf exploziv.
 
Însă, în comunicatul trimis cu puţin timp în urmă de adminsitratorii SC Șapte Spice SA, vina ar aparţine angajaţilor, care af fi umblat cu foc deschis în magazia în care de ambala făina. 

„Având în vedere că moara a fost retehnologizată în urmă cu aproximativ doi ani cu utilaje moderne, în opinia noastră, este exclus ca accidentul să fie urmare a unei greșeli de proiectare, de dimensionare sau de funcționare defectuoasă a unui echipament de morărit. De asemenea, nu poate fi o problemă de ventilație sau de temperaturi crescute, moară a funcționat în regim normal, fără nici un incident, inclusiv pe perioadele caniculare din timpul verii. Luăm în calcul o posibilă nerespectare a normelor de protecția muncii prin folosirea de foc deschis în zona periculoasă”, ne transmit patronii firmei de morărit.

Aceştia menţionează, totodată, că este primul accident de acest tip în cadrul morilor Șapte Spice, precum şi faptul că vor asigura sprijin salariaților care au suferit vătămări în urma accidentului.

După cum se prezintă pe site, „Şapte spice” este unul dintre cei mai mari jucători din industria româneasca de morărit, fiind înfiinţată în 2007 prin desprinderea diviziei de morărit din cadrul grupului VEL PITAR.

„Şapte spice” deţine patru mori, la Braşov, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Jiu şi Iaşi, însumând o capacitate anuală de măciniş de peste 200.000 de tone.

Amintim că dintre cele şase persoane care au ajuns la spital, trei persoane au fost internate la secţia de Chirurgie plastică, având arsuri pe corp. Două sunt în stare mai gravă, după ce au suferit arsuri ale căilor aeriene şi sunt internate la Terapie Intensivă. Din păcate, bărbatul scos de sub dărâmături a murit noaptea trecută. 

„Cea de-a şasea persoană, care a rămas prinsă sub dărâmături, a suferit politraumatisme, arsuri şi a fost intubată. Era căzută de la o înălţime de aproximativ 15 metri şi a rămas prinsă sub un planşeu. S-a coborât la ea cu corzi pentru a o salva”, a precizat Ciprian Sfreja.

„Leziunile în zona capului au fost destul de serioase. S-a încercat tot ce s-a putut. Era pregătit să intre în operație, dar a decedat în preanestezie”, a declarat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență.

citeşte şi

BRAȘOV. Explozie la fabrica de pâine de lângă Stadionul Tineretului – VIDEO

UPDATE. BRAȘOV. Mai multe focare de foc și cel puțin 5 răniți în explozie. Se vorbește și despre un mort

UPDATE BRAŞOV. Mobilizare generală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button