Brașov. Administrația județeană a pregătit planul de deszăpezire
Consilierii județeni brașoveni vor aproba mâine, planul de deszăpezire a drumurilor județene. Potrivit proiectului de hotărâre, cei 760,5 de kilometri de drumuri judeţene vor fi împărțiți în patru zone, respectiv Stupini-Bod-Tărlungeni, Bran-Moieciu, Şercaia-Făgăraş-Cincu şi Rupea, pentru fiecare dintre ele fiind stabilit un punct de lucru, în care vor exista utilaje și materiale antiderapante.
De asemenea, în zonele în care există riscul troienirii zăpezii vor fi montați parazăpezi, vizate fiind DJ 103 A (Braşov – Tărlungeni), DJ 103 B (Săcele – Tărlungeni), 104 A (Perşani-Victoria), DJ 104 C (Făgăraş – Recea), DJ 112 D (Cărpiniş-Prejmer), DJ 105 C (Ucea-Victoria) şi 112 A (Hălchiu – Codlea).
În planul de deszăpezire se mai arată că în perioada iernii, 10 drumuri județene, cu o lungime totală de 91 de kilometri sunt impracticabile iarna, pentru că nu sunt asfaltate, motiv pentru care acestea vor fi închise, pe listă fiind arterele turiere Viştea de Jos -Drăguş, Sâmbăta de Jos – Drăguş, Zizin – Dălchiu, Bărcuţ – limita cu Sibiul, Şinca Nouă – Vlădeni – Dumbrăviţa, Satu Noua – Dumbrăviţa, Ticuşu Nou – DC 21 sau Augustin – Racoş. Alte 41 de sectoare de drum, care totalizează 200 de kilometri, nu vor avea prioritate la deszăpezire, pe acestea traficul fiind redus.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.