Iohannis NU a aprobat privilegiile parlamentarilor
Preşedintele Klaus Iohannis a respins privilegiile parlamentarilor legate de transport. Astfel, şeful statului trimite Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
În cererea de reexaminare, şeful statului vorbeşte despre „ cheltuirea irațională a banului public“.
„Subliniem faptul că drepturile materiale de care beneficiază deputații și senatorii sunt instituite în scopul exercitării mandatului acestora, însă la stabilirea cuantumului lor trebuie să fie avute în vedere criterii clare, precise, obiectiv realizabile. Or, instituirea exclusivă a unei sume forfetare în locul dreptului parlamentarilor de a opta între un autoturism sau o sumă de bani pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului are drept consecință directă cheltuirea irațională a banului public. Astfel, cheltuirea judicioasă a resurselor bugetare ar putea presupune orientarea destinației sumelor respective pentru asigurarea mijloacelor de transport în teritoriu, care să fie utilizate nu numai de către parlamentarul în exercițiu, ci și de cei din legislaturile următoare“, se arată în cererea de reexaminare publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.