112
Un polițist BRAȘOVEAN a avut rezultate de invidiat la Campionatul de karate al MAI!
Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a obținut primul loc la proba kata, în cadrul Campionatului de karate al Ministerului Afacerilor Interne, desfășurat săptămâna aceasta, în Timișoara. Tot el a obținut și locul I la kumite, categoria 67 de kilograme, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție Timiș. Este vorba despre Marius Bucur.
„La startul competiţiei s-au aliniat 40 de sportivi, reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din întreaga ţară. Aceştia au concurat în cadrul a două probe, kata şi kumite, pe categorii distincte, feminin şi masculin”, au explicat reprezentanții Poliției. La feminin, ambele categorii au fost câștigate de reprezentanta Poliției prahovene Gabriela Vasilescu.
„La finalul competiţiei, în urma însumării punctelor obţinute de către reprezentanţii structurilor M.A.I. participante, Poliţia Română a fost desemnată câştigătoarea campionatului la secţiunea echipe. Medaliile de argint şi bronz au fost câştigate de către echipele Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră”, se menționează în comunicatul MAI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.