Iohannis: „Politica internă a început să intre într-o nouă etapă“
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit azi în faţa ambasadorilor din România. „Politica internă a început să intre într-o nouă etapă. Politica internă trece treptat într-un ciclu de stabilitate, dialog şi consens pe teme majore”, a declarat acesta, în urmă cu puţin timp. „După o perioadă de conflict permanent s-a putut obţine consens între Putere şi Opoziţie” pe teme importante, a mai spus şeful statului.
„Sunt bucuros să constat că actorii politici au înţeles că dincolo de contradicţiile inerente într-o democraţie există calea dezbaterii. În primele luni ale acestui an consultările politice au devenit o normalitate. Obiectivul meu e ca în politica internă e să dezvoltam întărirea mecanismelor democratice, continuarea luptei anticorupţie, independenţa justiţiei şi întărirea mecanismelor statului de drept”, a mai spus Iohannis.
Tot azi, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul activării Unității de Integrare a Forțelor NATO (NATO Force Integration Unit-NFIU). Şeful statului a spus că înființarea acestei structuri este o expresie a sprijinului Alianței Nord-Atlantice pentru securitatea României.
„Înființarea acestor structuri de comandă reflectă determinarea și capacitatea Alianței de a întări apărarea statelor membre în fața provocărilor și instabilității crescute din vecinătatea estică. Prin personalul militar selectat din diferite state aliate pentru a lucra în cadrul său, noua structură de comandă este cu adevărat o echipă multinațională, expresie a solidarității și sprijinului NATO pentru securitatea României. Mulțumesc aliaților care au desemnat militari care să lucreze în cadrul structurii și sper ca aceștia să se bucure de ospitalitatea României, iar prezența lor să fie un bun prilej pentru Alianță de a cunoaște și aprofunda realitățile contextului de securitate în care ne aflăm“, a susținut Iohannis.
Revenim cu informaţii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.