Economic

ROMATSA. Se încearcă evitarea grevei din 1 septembrie

 

Ieri şi azi au continuat negocierile dintre patronatul ROMATSA şi sindicate. Potrivit ROMATSA, există premizele găsirii unor soluţii care să ducă la renunţarea la greva generală. „Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă şi astăzi, disponibilitatea ambelor părţi creând premizele pentru găsirea soluţiilor şi pentru rezolvarea divergenţelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiţii normale operaţionale şi tehnice, serviciile de trafic aerian“, a anunţat ROMATSA, conform Mediafax.

Controlorii de trafic aerian au anunţat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate. Potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul Bucureşti, intrarea angajaţilor Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) în grevă generală de la 1 septembrie este legală. Decizia nu este definitivă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button