Şi alţi bugetari cer majorări salariale!
Şi alţi bugetari cer măriri salariale, după ce premierul Victor Ponta a anunţat că salariile medicilor se vor majora cu 25% din octombrie. Ministerul Educaţiei cere o creştere cu 70 % a salariilor profesorilor din învăţământul preuniversitar, conform realitatea.net. Ministerul cere şi triplarea veniturilor lectorilor şi conferenţiarilor universitari. De asemenea, poliţiştii, dar şi funcţionarii publici vor acum salarii mai mari.
„Referitor la ce se întâmplă în aceste zile cu salarizarea în sectorul bugetar pentru toată lumea…cred că termenul cel ma potrivit este cel de haos. Se generează astăzi un haos în sistemul de salarizare”, a afirmat preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. „România asta nu e a unora, puţini. Trebuie să discutăm despre un echilibru. Fără echilibru nu se poate, nu pot exista unii mai cu moţ”, a mai afirmat Dumitru Costin.
Şi Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE „Spiru Haret“, a spus ieri că sindicaliştii aşteaptă în perioada imediat următoare o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din Educaţie, conform Mediafax.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.