Expres

BRAȘOV. „Alergăm. Cancerul nu se oprește, ploaia da!”

 

Acesta este răspunsul la întrebarea „ce facem dacă plouă”, pe care oameni inimoși (să sperăm că vor fi cât mai mulți) îl vor da astăzi, începând cu ora 9.00 (și până la 12.00), pe Aleea de sub Tâmpa, lângă Bastionul Țesătorilor, unde are loc o nouă alergare pentru Spitalul Copiilor.

„De câteva luni bune alergăm (și) la Brașov pentru un vis numit primul spital de hematologie și oncologie pediatrică. De câteva luni bune am învățat că oamenii din orașul în care m-am născut, trăiesc, muncesc și visez sunt cu adevărat frumoși și te poți baza pe ei. De câteva luni bune, de când tot vorbesc despre cancerul infantil și adun om cu om și leu cu leu, povești de viață mă cutremură și mă fac să merg mai departe. Te aștept și pe tine pe 1 august, la o nouă alergare. Aștept să te cunosc sau să te recunosc și îți mulțumesc că îți pasă. Iar dacă ai prieteni (sunt sigură că îți seamănă) dă-le de veste să vină cu noi. Alergăm pentru noi și donăm un leu pentru VIAȚĂ!”, spune neobosita Camelia Sima, organizatoarea de la Brașov a evenimentului „Alerg pentru spitalul copiilor”, inițiat de Asociația 1leu.org.

Camelia vă reamintește că nu există o distanță sau un timp impus, nefiind o cursă propriu-zisă, se aleargă de la Bastionul Țesătorilor spre cel al Postăvarilor și înapoi, nici măcar nu este obligatoriu să alergați, este suficient să donați, chiar și numai 1 leu. Dacă nu puteți ajunge astăzi, sunteți așteptați la următoarele alergări, care vor avea loc în prima sâmbătă din lună.

Fiindcă cifrele dau fiori: în fiecare săptămână în România sunt diagnosticaţi cu cancer şase copii. Doi dintre ei mor în mai puţin de trei ani de la începerea tratamentului. Anual 400 de copii bolnavi de cancer mor. Diagnosticaţi prea târziu, siliţi să întrerupă tratamentele, lipsiţi de mijloace. România este singura ţară din Europa în care registrul cancerului infantil a fost realizat de fundaţii nonguvernamentale, iar registrul pentru boli cronice şi rare este doar o denumire a ceva… inexistent.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button