Expres

BRAŞOV. Un singur câştigător al premiului „Alexandru Muşina”, mai mulţi poeţi remarcaţi

  • ancadumitrupoeta.jpg
 

Câştigătoarea premiului „Alexandru Muşina” pentru debut în poezie, la a doua ediţie a concursului, este poeta Anca Dumitru (foto 2). Volumul ei va apărea la Editura Tracus Arte, în colecţia specială a acestui premiu, unde au apărut anul trecut Sabina Comşa – „Toţi ceilalţi apropiaţi” şi Ioan Şerbu – „Lego”.
Juriul concursului, format din Al. Cistelecan – preşedinte, Romulus Bucur, Caius Dobrescu (foto 1, centru), Radu Vancu şi Adrian Lăcătuş (decanul Facultăţii de Litere Braşov – în prim-plan, dreapta foto 1), a mai remarcat, după parcurgerea celor 28 de manuscrise trimise la această ediţie, câţiva poeţi foarte buni: Ligia Dimitriu, Florentina Crasta, Laurenţiu Malomfălean, Alin Ioan Gabor, Carol Magyari, Alexandra Negru, Dan Tabac.

Mai jos, două poeme de Anca Dumitru:

Cu resturi de hârtie poţi

să pui nişte dungi negre sau albastre
pe ceva alb
unii să vină
să le compare cu dungile lor

aisbergul e sus mai alb
dacă te scufunzi sau ajungi în mijloc
împachetat în hârtie
e tot albastru negru

când te apuci să scrii
învie muştele
cu resturi de hârtie poţi

Am grijă

înainte să adorm verific
dacă dulapul e încuiat
pe dinafară

dacă a mai sărit
vreun peşte din acvariu

verific dacă mâinile
au intrat sub plapumă

am grijă
că nimeni să nu mă ţină
de ele în somn
că algele care (a)trag
căluţii de mare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button