Trenul Hyperion iese de pe ruta spre Brașov și se îndreaptă spre Constanța
Începând cu 1 august, trenul Hyperion, care în acest moment circulă pe ruta de cale ferată Craiova-București-Brașov, trece pe ruta Craiova-București-Constanța, a anunțat producătorul român privat din industria materialelor feroviare.
„Anul trecut Hyperion a circulat mai întâi pe ruta Craiova — București — Constanța și apoi a trecut pe ruta Craiova — București — Brașov. De la 1 august intenționăm să îl trecem din nou pe Constanța, pentru că este cerere foarte mare, urmând ca la toamnă să treacă din nou pe Brașov. Următorul tren care se află în fază finală de fabricație va fi pus în circulație pe ruta Craiova—Brașov”, a spus Radu Zlatian, consultant în cadrul companiei, citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că primul tren Hyperion a parcurs deja peste 350.000 kilometri și a funcționat ireproșabil.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.