112

A uitat în mall sacoșa cu 20.000 de EURO și 5.000 de lire sterline!!!

 
Polițiștii sunt pe urmele unei persoane care ar fi luat din mall o sacoșă în care s-ar fi aflat 20.000 de euro și 5.000 de lire sterline. Un sucevean în vârstă de 35 de ani, stabilit în București, a sesizat Poliția, alaltăseară, cu privire la faptul că a uitat sacoșa cu bani în Iulius Mall Suceava, la locul de joacă și că, în momentul în care s-a întors după ea, n-a mai găsit-o, potrivit monitorulsv.ro.
Laurențiu P. le-a explicat agenților că ieșise la mall cu un prieten și cu copilul acestuia și că au mers la locul de joacă. Ulterior, el a ieșit până în parcare, unde s-a întâlnit cu alt amic, sucevean stabilit în Londra, ca să ia banii, pe care urma să-i dea unei alte persoane, în București. După ce a luat banii și i-a pus în sacoșă, Laurențiu P. s-a întors la locul de joacă. Acolo, pentru a se putea juca cu copilul amicului său, a pus sacoșa pe o bancă, iar când a plecat, a uitat să mai ia banii, după cum a povestit. Și-a amintit – spune el – pe la orele 22.00 și s-a întors la mall, dar n-a mai găsit banii.
Polițiștii au deschis dosar penal și încearcă să rezolve cazul cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. În acest context, agenții amintesc faptul că, potrivit legislației, fapta de a nu preda în termen de zece zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button