112

BRAȘOV. Al treilea rănit al zilei pe munte; de data asta pe Tâmpa

 

Zi de foc pentru jandarmii montani, salvamontiști, SMURD și Ambulanță. Un alt apel la 112, al treilea de acest gen pe astăzi, a anunțat că o persoană a suferit o fractură pe munte și solicită ajutorul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, cpt. Ciprian Aldea, apelul la 112, primit în jurul orei 18.40,  anunța că o persoană de sex masculin, care se afla pe Tâmpa, în zona de sub telecabină, a suferit o dublă fractură la piciorul stâng, din datele inițiale. Doi jandarmi de la postul de Jandarmerie montană din Poiana Brașov, cu un ATV, au plecat spre locul indicat, iar o oră mai târziu victima a fost găsită și s-a dovedit că are o fractură de tibie la piciorul stâng. Inițial s-a dorit aducerea ei la baza muntelui prin Șchei, dar în final a fost coborâtă pe Aleea de sub Tâmpa, în zona telecabinei, de unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Amintim că azi-dimineață un elicopter SMURD din București a fost solicitat pentru a prelua un bărbat în vârstă de 69 de ani care a suferit un accident cu ATV-ul, ieri seară, în Munții Bucegi. La fața locului au intervenit și jandarmi montani și salvamontiști din Brașov și Dâmbovița.

În jurul prânzului, un alt elicopter SMURD din Mureș a fost solicitat să intervină în județul Brașov, pentru a prelua o persoană rănită într-o râpă din Munții Făgăraș, mai sus de Cabana Valea Sâmbetei. Potrivit cpt. Aldea, victima ar avea fractură de bazin și la mâna stângă.

Citiți și:

BRAȘOV. O nouă intervenție cu elicopterul SMURD, în urma unui accident montan! (Update)

Update BRAȘOV. Bărbatul care a făcut accident cu ATV-ul, în Bucegi, este fost salvamontist

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button