Expres

BRAŞOV. Mâine puteţi alerga pentru cei pe care boala îi împiedică

 

HOSPICE Casa Speranței organizează mâine cea de-a șaptea ediție a Crosului „Aleargă TU pentru EI!”, pe Aleea de sub Tâmpa. Competiția reprezintă o modalitate de susținere pentru cei angajați într-o cursă mult mai dificilă și, de multe ori, nedreaptă, cursa cu o boală incurabilă. Înscrierile la Crosul „Aleargă TU pentru EI!” se pot face şi mâine dimineaţă, între orele 8.00 şi 8.45, pe Aleea de sub Tâmpa.
Crosul se desfășoară pe patru lungimi de traseu: cursa Martinel 600 (până la 7 ani, taxa fiind de 15 lei; cursa Waters (2 km, 7 ani – 15 ani, 15 lei); cursa Arvato (4 km, peste 15 ani, 35 lei), cursa Miele (10 km, peste 18 ani, 45 lei).
Companiile au posibilitatea de a înscrie echipe în competiție, iar membrii acestora pot purta echipament reprezentativ pentru firma care face înscrierea. Familiile (minim 2 adulți) care iau parte la cros beneficiază de gratuitate pentru unul dintre copii.

Alergătorii pot opta pentru a deveni și fundraiseri pentru HOSPICE și pot demara acțiuni de strângere de fonduri în rândul cunoscuților, prietenilor și rudelor. Cei care doresc să îi susțină pe alergătorii-fundraiseri o pot face prin donații pe platforma www.galantom.ro.

Alergătorii care participă la Crosul Hospice din acest an au şansa de a câştiga premii inedite. Concurenţii care obţin cei mai buni timpi la cursele Martinel, Waters, Arvato şi Miele vor fi premiaţi cu weekend-uri la munte, intrări gratuite în centre de agrement, şedinţe SPA şi de relaxare, intrări la cinema şi la karting, electrocasnice şi jucării.
Cea de-a VII-a ediţie a Crosului „Aleargă TU pentru EI!”, organizată sâmbătă aduce şi un premiu special. Andrei Roşu va oferi un antrenament personal unuia dintre alergătorii clasaţi pe locurile fruntaşe la competiţia din Braşov. Antrenamentul va include şi o sesiune de tips & tricks oferită de singurul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii.

Toţi competitorii vor primi un serviciu medical gratuit la o clinică şi reducere de 10% la o consultaţie cardiologică la altă clinică. Crosul HOSPICE aduce surprize şi pentru cei care nu aleargă la competiţie. Cei prezenţi la manifestarea sportivă pot cumpăra bilete la o tombolă cu sute de premii. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button