Expres

BRAŞOV. Slujbe de maslu pentru copiii bolnavi

 

La iniţiativa Asociaţiei „Copiii de Cristal”, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Braşov, începând de astăzi, vor avea loc slujbe de maslu, special pentru copiii bolnavi din Braşov.

Taina Sfântului Maslu, una dintre cele şapte sfinte taine, se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea credincioşi de bolile trupeşti şi pentru iertarea păcatelor, aceste două fiind legate. La ortodocşi, Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post (pe principiul că administrarea unui medicament este mai eficientă atunci când organismul este curăţat, dezintoxicat), mai ales în Postul Mare, fiind oficiat cu trei, dar cele de obşte sunt cu cinci, şapte sau chiar mai mulţi preoţi. La slujbă participă credincioşii bolnavi şi rudele lor, dar şi orice creştin dornic să-şi uşureze sufletul.
Participanţii la Taina Sfântului Maslu trebuie să aducă la biserică puţină făină, ulei şi o haină sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi să asculte cu credinţă slujba Sfântului Maslu. Acasă, din făină şi uleiulul sfinţite se fac turtiţe pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură sau se pun în mâncare.

Slujbele de maslu pentru toţi copiii bolnavi din Braşov şi nu numai vor avea loc săptămânal, joia, de la ora 17.00, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (foto) din Piaţa Sfatului, unde slujeşte şi părintele protopop al Braşovului, pr. Dănuţ Gheorghe Benga.

„Poate să participe oricine la aceste slube. Ne-am gândit la catedrala din Piaţa Sfatului, pentru că este în centru şi pentru că este accesibilă şi pentru cei care sunt în cărucior”, ne-a spus Gabriela Plopeanu, care conduce Asociaţia „Copiii de Cristal”, ce se ocupă de copiii şi tinerii cu tulburări din spectrul autist (TSA), Sindrom Down, ADHD şi alte tulburări asociate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button