Sănătate
SEMNAL DE ALARMĂ! Mai mult de 20% dintre români suferă de obezitate
21,3% dintre românii cu vârsta peste 18 ani suferă de obezitate, potrivit unui studiu ORO. Conform analizei, rata obezităţii creşte odată cu vârsta, astfel că, la adulţii din grupa de vârstă 40-59 de ani ajunge la 30,1%, iar la persoanele de peste 60 de ani este chiar de 41,6%.
Potrivit studiului, există şi Potrivit studiului, există diferențe regionale: în Banat, Crișana și Transilvania procentul obezității este de 18,8%, față de Moldova, unde procentul este de 23,8%. În Oltenia și Muntenia, prevalența obezității este aceeași cu cea înregistrată la nivel național, 21.3%.
Studiul mai arată că obezitatea se asociază cu: mele consistente după ora 21.00, consumul a mai mult de trei mese pe zi, bogate cantitativ, consumul unor cantități mari de alimente la interval mai mic de o ora față de masa precedentă, consumul de untură, consumul alimentelor prăjite, sedentarismul şi numărul scăzut de ore de somn. Pentru remedierea situaţiei, oamenii ar trebui să opteze pentru un stil de viaţă sănătos, în care moderaţia, echilibrul şi activitatea fizică sunt elemente prioritare, potrivit conf. univ. dr. Gabriela Roman, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii.
Studiul ORO, demarat în vara anului 2014, a fost derulat de o echipă de opt investigatori români, medici cu specialitatea de diabet, nutriție și boli metabolice, coordonată de către conf. univ. dr. Gabriela Roman. Cercetarea a inclus un eșantion de aproximativ 2.100 de persoane adulte, din opt centre regionale: Bihor, București, Cluj, Galați, Gorj, Iași, Suceava, Timiș, potrivit doctorulzilei.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.