112

Din cauza VITEZEI, s-a izbit de un cap de pod! Un alt şofer s-a răsturnat cu autoturismul, din acelaşi motiv

 
Un conducător auto în vârstă de 24 de ani a suferit leziuni grave, după ce, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul autoturismului şi s-a izbit de un cap de pod. Accidentul a avut loc ieri, în jurul orelor 6.30, pe DJ 106 Agnita-Sibiu, în afara localităţii Nocrich, de unde provine victima. „Conducătorul auto a suferit răni grave și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Sibiu, unde a rămas internat. În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au informat reprezentanţii IJP Sibiu.
Cu nici trei ore mai înainte, pe la 4.00, tot în judeţul Sibiu, dar pe DN 14, un bărbat de 45 de ani se răsturnase cu maşina în afara şoselei, tot pe fondul vitezei excesive. Conform reprezentanţilor IJP Sibiu, bărbatul şofa pe direcţia Sighişoara – Mediaş (de unde este), în momentul în care, într-o curbă aflată în afara localităţii Hoghilag, a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens, apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. „În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, acesta fiind transportat și internat la Spitalul Clinic Târgu Mureș”, au informat poliţiştii sibieni. Şi în acest caz continuă cercetările.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button