Expres

Brașov. După 70 de ani și o zi de așteptare, americanii au sosit la Brașov – galerie foto (III)

  • article_436514_1.jpg
  • article_436514_14.jpg
  • article_436514_13.jpg
  • article_436514_12.jpg
  • article_436514_11.jpg
  • article_436514_10.jpg
  • article_436514_9.jpg
  • article_436514_8.jpg
  • article_436514_7.jpg
  • article_436514_6.jpg
  • article_436514_5.jpg
  • article_436514_4.jpg
  • article_436514_3.jpg
  • article_436514_2.jpg
  • article_436514_15.jpg
 

Convoiul militar compus din blindate ale Statelor Unite Ale Americii și României a sosit, într-un final, și la Brașov.

Am așteptat 70 de ani și o zi, ce mai contează acum câteva ore”, se aude din mulţime printre zgomotele puternice ale bătăilor din palme.

Armata eliberatoare” și-a făcut apariţia de pe Strada Lungă, în jurul orei 15.30, deși iniţial sosirea convoiului fusese anunţată cu aproximativ o oră mai devreme și pe alt traseu.

Nu o să vă zică nimeni traseul exact, ce ei sunt proști, dacă îi așteptă pe drum niște teroriști”, primim informaţii de la un spectator în timp ce reprezentanţi ai presei brașovene încercau să lămurească traseul exact al blindatelor.

Într-un final am aflat că întârzierea s-a datorat opririi convoiului pentru alimentare blindatelor în Bartolomeu.

În ciuda așteptărilor, publicul a fost restrâns, dar totodată nerăbdător să vadă desfășurarea de forţe, unele persoane afirmând că așteaptă de mai bine de 3 ore printre ploile trecătoare.

După discursurile de bun venit ale reprezentanţilor autorităţilor române și americane, scurte dar devenite parcă interminabile datorită ploii torenţiale, mulţimea a năvălit asupra blindatelor americane, continuând cu un oarecare iz de rușine să privească, în fundal, TAB-urile românești.

CITEȘTE ȘI:

BRAȘOV. Desant american în Livada Poștei- galerie foto (I)

BRAȘOV. Desant american în Livada Poștei- galerie foto (II)

BRAȘOV. Dotarea armatei lasă de dorit, dar e compensată de soldaţi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button