BRAȘOV. Florin Iaru și Ioan Groșan, în dialog cu iubitorii de literatură

Astăzi s-a deschis Colocviul Național Universitar de Literatura Română Contemporană de la Brașov, cu participarea invitaților speciali, scriitorii Florin Iaru și Ioan Groșan. Evenimentul se desfășoară la Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universității „Transilvania”. Colocviul este organizat de Facultatea de Litere, în cadrul proiectului „Excelența Culturală Academică Brașoveană (ediția a V-a, 2015), proiect co-finanțat de Consiliul Local Brașov.
Virgil Podoabă despre Ioan Groșan; Ioan Groșan, confesiuni de autor și Adrian Lăcătuș despre Florin Iaru (foto); Florin Iaru, confesiuni de autor sunt secțiunile în plen care se desfășoară acum. Până la ora 13.30 are loc sesiunea studenţilor, în sălile UI6 și UI7. Între orele 15.30 și 17.30 este programată dezbaterea „A fost optzecismul românesc o contracultură?”, moderator: Adrian Lăcătuș.
Mâine, între orele 9.00 și 14.00, se desfășoară sesiunea cercetărilor și profesorilor, în sala UII3, de la 16.00 la 16.30 are loc decernarea premiilor ediţiei a XII-a, în aceeași sală. Dialogul cu Florin Iaru este programat de la 16.30 la 18.00, iar de la 18.10 la 19.40, dialogul cu Ioan Groșan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




