BRAȘOV. Pompierul care a salvat un om de la înec, la barajul Viștea, a fost decorat de MAI
Soldatul Daniel Bîrsan, din cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș, a fost decorat cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, cu prilejul Zilei MAI, în semn de recunoaștere pentru curajul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă într-o intervenție desfășurată în timpul liber.
A sărit în apele Oltului pentru a salva un bărbat
Distincția i-a fost acordată pentru intervenția din 28 iunie, când, aflat în afara programului de serviciu, pompierul a auzit strigăte de ajutor venind din zona barajului Viștea, pe râul Olt.
Fără să ezite, Daniel Bîrsan a intrat în apă alături de doi prieteni și a reușit să salveze un bărbat surprins de curenții puternici. După ce l-a adus la mal, i-a acordat primul ajutor și i-a monitorizat starea până la sosirea echipajelor medicale.
Căutările au continuat pentru o altă persoană
În paralel, salvatorii au încercat să găsească o a doua persoană dispărută în apă. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, aceasta nu a mai putut fi găsită la acel moment. Ulterior, a fost descoperită decedată.
„Valorile pe care le reprezentăm nu țin de programul de lucru”
Reprezentanții ISU Brașov au transmis că gestul colegului lor demonstrează că profesionalismul și dorința de a salva vieți nu se opresc odată cu încheierea programului de serviciu.
„Există momente în care nu purtăm uniforma, însă valorile pe care le reprezintă rămân aceleași. Profesionalismul, pregătirea și dorința de a proteja viața semenilor nu țin de programul de lucru, ci de caracter”, au transmis reprezentanții inspectoratului.
ISU Brașov i-a adresat felicitări lui Daniel Bîrsan pentru distincția primită, subliniind că întreaga echipă este mândră de exemplul oferit de acesta. Vezi și: Update. BRAȘOV. Momente dramatice la barajul Viștea / Un pompier aflat în timpul liber și prieteni de-ai săi au salvat una dintre victime, dar alta nu a avut șanse în lupta cu curenții…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





