Economic

Specialiștii preconizează o revenire ușoară a creditării în acest an

  • logomytex.png
 

Antonio ZOTA

 

Cel mai important segment al pieței este retailul, susținut de finanțările acordate prin programul Prima Casă.

 

Creditele acordate de bănci vor înregistra în acest an o creștere de 2,3% și de 4,3% anul viitor, cu accent pe retail, unde creditarea va avansa cu 5,2% în 2016, susținută de finanțările ipotecare acordate prin Prima Casă, în timp ce depozitele atrase vor urca doar cu circa 1%, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Deloitte la cererea Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR). “În România, creditele totale au fost în scădere, dar se așteaptă o redresare treptată având în vedere că redresarea economică devine mai bine fundamentată. Creditele corporate au fost în scădere (-5% în 2013 față de 2012 și -6,3% în 2014), ca urmare a standardelor de creditare înăsprite și se confruntă cu dificultăți”, se arată în același document.

În ceea ce privește creditele acordate companiilor, experții se așteaptă la un avans moderat de 2,1% în 2015 și la o creștere mai optimistă de 4,1% în 2016. Chiar și în aceste condiții, potențialul creșterii previzionate reprezintă jumătate din creșterea înregistrată în anii 2010-2011, de aproape 10%, ceea ce indică o problemă privind încrederea companiilor în sistemul bancar. Datele studiului mai relevă faptul că împrumuturile pentru persoanele fizice vor consemna o creștere de 2,6% în acest an și de 5,2% în 2016, în timp ce gradul de îndatorare a persoanelor fizice prin intermediul creditelor de consum ar urma să se reducă de la 10,3% în 2014 la 1,1% în acest an, pentru ca anul viitor să urce cu 2,9%. Pe de altă parte, depozitele atrase de bănci urmează să consemneze o creștere mult mai redusă, de 0,9% în acest an și 1,1% anul viitor, de la 7,5% anul trecut. Creșterea depozitelor persoanelor fizice, de 6,8% în 2013 și 6,4% în 2014, este preconizată să se reducă la 4% pe an în 2015-2016, pe fondul oferirii unor dobânzi mici, clienții alegând investiții alternative.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button