Sport

EDITORIAL. Delegări cu cântec

 

 

După paranghelia de arbitraj a lui Robert Dumitru (apropo, ce sancțiune o fi primit?!…) din partida Steaua – Oțelul Galați, conducerea CCA a fost supusă unui nou tir de critici în ecourile stridente ale schimbării. Degeaba, căci rezistă impasibilă sub ochelarii de cal, protectori, ai gloriosului Răzvan Burleanu. Maestrul Kyros Vassaras inspiră, relaxat, briza revigorantă a Mării Egee, cu siesta specifică fiecărei după-amieze călduroase, iar „brichetă” Deaconu continuă să aprindă fitilul scandalului cu noi delegări dubioase. Astfel, surdo-mut, l-a băgat pe Cătălin Popa, pe care-l știe tot Piteștiul ca fiind stelist convins, la înaintarea duelului ASA – Pandurii, iritându-i pe târg-mureșeni, însă, din fericire, omul dotat cu bun simț s-a străduit să „fluiere” corect. Apoi, l-a trimis pe Marius Avram în cazanul disputei „U” Cluj – Steaua, ignorând că tac’su (prieten vechi cu Vali Argăseală!) a fost condamnat în Dosarul „Mită din elicopter”, în care fusese implicat clubul din Mureș. Iar prestația cameleonică a ștrumfului cu față înșelător-împăciuitoare a fost mirosită imediat de Marius Șumudică, expert într-ale șmecheriilor pe gazon, invitat sâmbătă seară la Dolce Sport: „Mie mi s-a părut cel puțin suspectă prestația brigăzii la acest meci. A fost penalty la duelul dintre Râpă și Mengolo. E clar! Tot ce a fost la limită, a fost dat pro-Steaua”.

În acest ritm demențial, probabil că încleștarea de poimâine seară a pretendentelor la titlu îi va fi încredințată ori lui Alexandru Tudor, care se judecă în instanță cu președintele CA al ASA – viceprimarul Claudiu Maior, ori careianului Istvan Kovacs, suspendat sever după confruntarea celor două „roș-albastre” din turul campionatului, când se credea spectator însetat de sânge la o violentă gală K1. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button