Cutremur în Nepal! Câțiva români au fost în pericol de moarte

Un cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, produs în Nepal, a ucis peste 2.000 de oameni, sâmbătă dimineață, punând în pericol și viețile unor turiști, respectiv alpiniști români (19 la număr, potrivit Ministerului de Externe).
Seismul a făcut prăpăd, potrivit presei internaționale: a omorât peste 2.000 de oameni, a rănit alte câteva mii și a pus la pământ numeroase clădiri, de la monumente istorice, la imobile noi, moderne. Majoritatea victimelor sunt din Nepal, dar au murit oameni și în India, Pakistan, Bangladesh și Tibet.
Reprezentanții agențiilor umanitare încearcă să evalueze amploarea catastrofei, dar este foarte greu, dat fiind că numeroase victime se află sub dărâmături. Imaginile filmate în jurul punctelor medicale amenajate în parcări sunt mărturie pentru amploarea tragediei.
„Orașul pare să fie acoperit de o furtună de praf, provocată de clădirile care s-au prăbușit”, au spus locuitorii din Capitala Katmandu. Seismul a distrus și marele Turn Dharhara, monument din secolul al XIX-lea, inclus în patrimoniul UNESCO. Înalt de 50 de metri și datând din 1832, acesta fusese reconstruit după un alt mare cutremur, din 1934, și era o atracție a capitalei – turiștii și familiile nepaleze se urcau până în vârf, ca să admire peisajul. Dar nici clădirile moderne n-au scăpat întregi din cutremur.
„Orașul s-a dezvoltat rapid, dar a fost o urbanizare haotică, cu multe clădiri înghesuite și standarde precare de rezistență. În mare parte, infrastructura nu corespunde cerințelor. Autoritățile au avertizat asupra riscurilor unui cutremur major, au anunțat așa-zise pregătiri, dar probabil nu erau deloc pregătite”, a spus Tom Bell, jurnalist din Katmandu.
Avalanșe pe Everest
Cutremurul a provocat alunecări de zăpadă pe Everest, fiind avariată tabăra de bază. Din fericire, alpiniștii români aflați în expediții pe Everest – patru la număr – au scăpat teferi, după cum au anunțat reprezentanții Federației Române pentru Alpinism și ai Ministerului de Externe.
„Vicepreședintele Federației Române de Alpinism și Escaladă a informat că doi alpiniști români, aflați pe versant în momentul producerii avalanșei provocate de cutremur, sunt bine și în prezent se află în tabăra numărul 1 din Nepal. Precizăm că cei doi alpiniști fac parte din grupul de patru care s-a aflat pe versant în momentul producerii avalanșei. Până acum, nu se reușise stabilirea unui contact cu cei doi. Reamintim că, până în prezent, au fost identificați în Nepal 10 cetățeni români: șase turiști și cei patru alpiniști menționați. Toți aceștia sunt bine. MAE, prin intermediul Ambasadei României la New Delhi și al Consulatului Onorific al României din Nepal, continuă demersurile pentru a stabili dacă mai sunt și alți cetățeni români în Nepal, în zona afectată”, au informat reprezentanții MAE din România sâmbătă seară.
A doua zi, sursa citată a informat că s-a luat legătura cu 19 cetățeni români din zonele afectate de cutremur și că toți erau în afara pericolului.
Printre românii aflați pe Everest se numără și Alex Găvan, care a reușit să trimită un mesaj pe Twitter, la scurt timp de la producerea seismului: „Cutremur puternic în Tabăra de Bază Everest apoi avalanșă puternică dinspre Pumori. Am fugit din cort pentru a-mi salva viața. Sunt bine. Mulți oameni pe munte”.
Ieri dimineață, el a postat un nou mesaj, în care a relatat despre operațiunea de salvare: „Toate persoanele rănite grav au fost evacuate cu elicopterul și mulți oameni au ajutat la operațiunea de salvare. Am făcut noapte albă cu Meg și Rachel în tabără, cărând ajutoare. Vreau să dorm”.
Director Google mort
Nu același noroc – să scape cu viață – l-a avut un director Google pasionat de alpinism, el numărându-se printre victimele decedate pe Everest. Moartea lui Dan Fredinburg, care se descria drept un aventurier, a fost confirmată de Google.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





