112

Controale la pește

 

Cu amenzi de peste 675.000 de lei s-au încheiat controalele desfășurate de comisarii Protecției Consumatorilor la comercianții de pește proaspăt sau preparat și de conserve. Potrivit unui bilanț remis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au fost verificate, la nivel național, aproximativ 32 de tone de marfă, găsindu-se nereguli la 5,8 tone. În total, s-au făcut controale la 547 de operatori economici, iar 64% au fost descoperiți cu abateri de la prevederile legale referitoare la conformitatea, prezentarea, publicitatea si modul de comercializare a peștelui. Prin urmare, au fost oprite temporar de la comercializare 3.994 kg de pește, preparate și conserve din pește, în valoare de 64.901 lei, iar alte 171 de kilograme de produse au fost scoase definitiv de la comercializare. În Brașov s-au găsit doar probleme de etichetare, conform bilanțului. Astfel, „în județul Brasov, s-a descoperit baby hering, preambalat, congelat, care nu avea înscris conținutul de glazură, acesta fiind un produs glazurat”, se precizează în comunicat. (R.O.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google