273 de rromi au intrat în „legalitate”

Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov, în colaborare cu Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor, serviciile locale de profil din municipiul reședință de județ, din Rupea și din Codlea au desfășurat în martie șapte acțiuni de tipul „caravana identității” în cadrul proiectului „Acces la servicii sociale de bază pentru persoane vulnerabile”. Acțiunile s-au desfășurat în comunele Hărman, Prejmer, Jibert, Sânpetru, Budila, respectiv municipiul Săcele și Penitenciarul Codlea și au avut ca rezultat emiterea către beneficiari a 219 cărți de identitate și a 54 de acte de stare civilă, astfel încât 273 de persoane de etnie rromă au fost puse în legalitate și își pot exercita drepturile. Sprijinul a constat în întocmirea dosarelor pentru obținerea actelor de identitate sau de stare civilă, precum și suportarea contravalorii emiterii lor. De asemenea, au fost realizate 69 de anchete sociale, pe baza cărora 22 de persoane au fost asistate în obținerea unor drepturi din sfera socială, educație, asistență socială și piața muncii.Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, valoarea asistenței nerambursabile fiind de 25.826 de euro. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



