Expres

CUTREMURĂTOR. Octogenara care a fost lăsată să plece din spital în pijamale a fost găsită înghețată pe un câmp

  • article_428253_2.jpg
 

„Pentru tălpile goale în care te-au lăsat să pleci din spital, Bunico, o să devii motivul pentru care alți bătrâni nu vor mai muri!”, a scris nepoata victimei, intrată în luptă cu sistemul medical, pe pagina sa de Facebook. 

 

„M-am întors acum din câmp. Părea că doarme, întinsă pe o parte în noroi. Capul și-l acoperise cu păturica cu care a plecat de acasă. Bluza de pijama era ușor ridicată și îi vedeam burta goală pe pământul înghețat. Și… Tălpile goale!”, este imaginea descrisă pe rețeaua sa de socializare de Crina Coliban, nepoata bătrânei de 82 de ani care a fost lăsată de cadrele medicale să plece din Spitalul Tractorul sâmbătă dimineața, fără ca familia să fie înștiințată, deși era în pijamale și papuci de unică folosință. Ca o amenințare la adresa sistemului medical, tânăra a adăugat: „Pentru tălpile goale în care te-au lăsat să pleci din spital, Bunico, o să devii motivul pentru care alți bătrâni nu vor mai muri!” 

Din păcate, neglijența celor în grija cărora a fost lăsată octogenara a dus la moartea acesteia, prin hipotermie. Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit duminică seară, pe un câmp, în zona Sânpetru, în apropierea unității militare.  

„Pe corpul persoanei găsite decedate nu erau semne de violență. Cel mai probabil, femeia a murit de frig. Avem și confirmarea rezultatelor preliminare de la Serviciul de Medicină Legală Brașov, conform cărora bătrâna a decedat din cauza hipotermiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisarul-șef Liviu Naghi. Sursa citată a afirmat că Poliția face cercetări cu privire la împrejurările care au dus la părăsirea spitalului de către persoana în vârstă. Ancheta se face prin Parchet, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Încălcări grave ale legii și regulamentului

„O anchetă se desfășoară și la Spitalul Clinic Județean de Urgență, la Secția UPU, și la Spitalul Tractorul, secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență, unde a fost transferată femeia, pentru a vedea cine se face vinovat în acest caz”, a declarat ieri dimineață managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Adrian Albotă.

Comisia de anchetă constituită din dispoziția conducerii spitalului s-a întrunit chiar ieri după.amiază. Au fost luate declarații de la martori, personal medical din ambele staționare, personal nemedical, portar etc, fiind reconstituit firul evenimentelor care au dus la tragedie.

Astfel a ieșit la iveală faptul că  medicul care i-a cerut semnătura bătrânei pentru a o lăsa să plece „acasă, la Brăila” nu este angajatul spitalului brașovean și a făcut de gardă în mod ilegal, după cum au constatat managerii SCJU Brașov. 

Conform programării gărzilor pe luna martie, disponibile pe site-ul unității sanitare, în noaptea de 6 spre 7 martie, de la ora 20.00 la ora 8.00, la Secția Interne III Tractoru era de serviciu dr. Eva Ionel. Totuși, la 6-7 dimineața, când bunica adusă cu ambulanța de la Unitatea de Primire (UPU) aflată în staționarul central (de pe Calea București) al SCJU aștepta pe un scaun din fața camerei de gardă, cea care a întâmpinat-o cu „Cum te simți,  mamaie?”, a fost doctorița Veronica Grigore de la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu-Gheorghe. 

 

Ea i-a spus bătrânei că dacă semnează că refuză internarea o va lăsa să plece acasă, ignorând faptul că bunica era în pijamale și papuci și că nu avea nici o rudă, nici un aparținător, în sala de așteptare care s-o ducă în siguranță acasă.

 

Dosar penal pentru înlocuitoare

Comisia de anchetă a spitalului a aflat ieri că doctorița Ionel, care s-a simțit foarte rău vineri după-amiază, suferind o criză de lombosciatică, a decis să cheme în ajutor o fostă rezidentă a sa, pe Veronica Grigore, tot brașoveancă, dar care profesează în calitate de medic specialist la spitalul din județul vecin. Titulara gărzii nu a anunțat însă pe nimeni despre această înlocuire. „Schimbul acesta    s-a făcut ilegal, drept care dr. Ionel a fost trimisă în fața Comisiei de disciplină din cadrul spitalului  și va fi sancționată disciplinar, fiindcă a încălcat Regulamentul de ordine interioară și procedurile de efectuare a gărzilor, a permanenței medicale. În ceea ce o privește pe doctorița Grigore, cum nu avem contract cu aceasta, nu o putem trage la răspundere, dar ne-am adresat Poliției, pentru că a prestat ilegal într-un spital public. Deja Poliția a deschis o anchetă pentru moarte suspectă, dar va fi anchetată și sub celălalt aspect”, ne-a precizat dr. Daniela Neculoiu, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

 

Se așteaptă plângerea…

Reamintim că octogenara Ioana Caloian, de loc din Brăila, a fost transferată sâmbătă, în jurul orelor 6.00, de la Spitalul Județean Brașov, la Spitalul Tractorul, fiind transportată cu ambulanța, pentru a i se face o serie de investigații la Secția Urologie. În timp ce fiica bătrânei a plecat din spital pentru a-i aduce niște haine, la recomandarea personalului din unitatea medicală, doctorul de gardă a lăsat pacientul să plece sub semnătură, o jumătate de oră mai târziu, cu toate că femeia se afla în pijama și papuci de unică folosință. 

Când fiica s-a întors la spital cu obiectele personale ale octogenarei, a aflat cu stupoare că mama ei, care avea uneori tulburări de memorie și nu știa adresa familiei din Brașov, a fost externată, pentru că pacienta și-a dorit acest lucru, întrucât voia să plece „acasă, la Brăila”.

Imediat, familia a început căutările, fiind anunțată Poliția, iar o fotografie cu semnalmentele bătrânei a fost postată pe Facebook. De asemenea, anunțuri cu fotografia și semnalmentele bătrânei au fost lipite în mai multe locuri din cartierul Tractorul. 

Președintele filialei Brașov a Colegiului Medicilor din România, dr. Gabriel Adrian Moraru, a spus că, pentru ca forul pe care îl conduce să demareze o anchetă, este nevoie de o plângere privind o presupusă culpă medicală.

„Deocamdată, Poliția face o anchetă în acest caz și probabil că va cere și Colegiului Medicilor să formuleze un punct de vedere. Din câte am înțeles până acum, bătrâna nu a fost lăsată să plece cu una, cu două. S-a insistat să rămână, dar a semnat și a fost condusă de cineva, nu aruncată din spital. Însă, nu vreau să mă pronunț, fiindcă nu am toate datele”, a declarat dr. Moraru. 

Mariana Câju, președintele Comisiei pentru Sănătate din cadul Consiliului Județean Brașov, ne-a relatat pe această temă: „Personal, am o părere foarte bună despre secția medicală din Tractorul. Nu cunosc încă amănunte despre această situație. Cu siguranță, este nevoie de o anchetă. Trebuie să vedem în ce condiții a părăsit persoana respectivă spitalul. În ceea ce privește instituția pe care o reprezint, menționez că noi intervenim mai mult pe partea de de investiții”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google