Primăria Brașov va deveni proprietar de drept pe tot terenul Grădinii Zoologice

Până în 15 iunie, Primăria Brașov va achita integral despăgubirile, în valoare totală de cinci milioane de euro, pentru un teren cu o suprafață de 1,6 hectare pe care a fost construită de municipalitate – fără a avea drept de proprietate – o porțiune a Grădinii Zoologice.
În perioada 2013-2014, municipalitatea brașoveană a achitat câte 1,25 de milioane de euro ca primă parte a despăgubirilor.
Recent, Consiliul Local Brașov a aprobat o hotărâre prin care a aprobat cedarea a două bunuri imobile imobile, respectiv un teren cu o suprafață de 4.700 mp pe strada Carierei și a unui spațiu situat pe strada Iuliu Maniu. Anul acesta va fi achitată și suma de 1,003 milioane de euro și 915.607 lei.
„Odată cu schimbul de terenuri și cu virarea sumelor amintite, va fi stins litigiul dintre Primăria Brașov și Bogdan Invest, companie care a cumpărat dreptul de proprietate de la foștii deținători ai terenului pe care a fost construită o parte a Parcului Zoologic”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
În litigiu au fost, iniția 4,5 ha
Inițial, în litigiu au fost 4,5 ha de teren pe care este construită Grădina Zoologică, dar, în timp, municipalitatea brașoveană a oferit la schimb terenuri în alte zone ale orașului. În schimb, pentru cele 1,6 hectare cele două părți nu au căzut de acord, ajungându-se astfel în instanță.
„Noi eram dispuși să le restituim terenul de la Grădina Zoologică, dar ei nu au fost de acord, cerându-ne bani”, a afirmat anul trecut primarul Brașovului, George Scripcaru.
(R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





