Începe procesul celor responsabili de moartea unei femei strivite de tencuiala unei clădiri de pe strada Lungă

Cu promisiunea revenirii cu noi amănunte, în ediția de ieri a cotidianului Transilvania Expres am anunțat că reprezentanții unei firme din Brașov au fost trimiși în judecată, procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie ajungând la concluzia că ei sunt responsabili pentru tragedia petrecută în data de 19 iulie 2012, când o femeia a murit, iar soțul acesteia a ajuns la spital, după ce a căzut peste ei tencuiala unui imobil de pe strada Lungă nr. 5.
Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată a societății comerciale în proprietatea căreia se afla clădirea cu pricina și a trei persoane din consiliul de adminsitrație al firmei (Tatu Ioan Cristian, Chițu Cornel Nicolae și Călăican Laurențiu Nicu), fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Aceștia sunt acuzați că „nu au efectuat la timp lucrările de întreținere și reparații rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a imobilului respectiv, fapt care a determinat ca, la data de 19.07.2012, să se producă un accident tehnic prin prăbușirea cornișei imobilului pe o lungime de cca. 10 m – cornișă situată la 10-12 m înălțime, cărămizile cornișei (executată în consolă) și mortarul cu care au fost zidite și tencuite căzând peste victima S.E. și provocând decesul acesteia”.
În ziua tragediei, o brașoveancă în vârstă de 77 de ani a murit, iar soțul ei, de 70 de ani, a fost rănit la cap, în urma desprinderii cărămizilor de pe fațada clădirii cu trei etaje. Vorbim de un imobil vechi, construit cu peste 150 de ani în urmă, ca multe altele din centrul vechi al orașului. Un trecător a sunat la 112, după ajutor. Medicii de pe Ambulanță, sosiți primii la locul accidentului, au constatat decesul femeii și au acordat primul ajutor bărbatului, aflat în stare de șoc și cu răni ușoare la cap. Respectivul a fost transportat la spital pentru investigații complete.
Unul dintre acționarii firmei ne-a oferit atunci un punct de vedere, specificând că intenția era ca imobilul achiziționat cu câțiva ani în urmă să fie transformat în hotel: „La momentul achiziționării nu am știut că e așa de putredă clădirea. Am făcut studii anii trecuți și am efectuat ceva reparații pentru a o proteja. În spatele clădirii am făcut multe lucrări de consolidare și voiam să reparăm și fațada”. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





