Guvernarea de tip „cheltuie și așteaptă”

De-o bună bucată de vreme – să tot fie vreo 5-6 ani – un cunoscut de-al meu visează cu asiduitate să dea lovitura la loterie. Nu joacă mereu, ci doar din momentul în care fondul de premiere depășește o sumă care, spune el, i-ar aranja familia pe viață. Însă mereu se gândește și vorbește despre cum va fi atunci când va câștiga. Povestește parcă în transă cu cât calm exterior va primi vestea, cum va păstra tăcerea față de toată lumea, chiar și față de cei din familie, cum își va continua câteva săptămâni viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și abia apoi, triumfător, va merge să-și ridice premiul cel mare și să spună familiei: „De-acuma, gata, ne-a pus Dumnezeu mâna pe cap, ne-am scos pe viață!”. Urmează alte povestiri, cu amănunte exotice, despre ce va face cu banii…
Problema cu acest om nu este că visează. Mulți dintre noi își imaginează cum ar fi dacă ni s-ar întâmpla ceva foarte bun, nu neapărat să câștigăm la loto, că sunt și alte lucruri extrem de importante în viață. Problema omului este că el se comportă de parcă ar fi câștigat deja și nu mai trebuie decât să meargă să-și ia milioanele de euro. A devenit mână spartă. Cheltuie mai mult decât îi permit veniturile, se împrumută și aruncă banii pe tot soiul de prostii sau pe chestii care nu sunt prioritare, ignorându-le pe cele cu adevărat importante. Așa a ajuns să acumuleze datorii peste datorii și să aibă probleme la serviciu.
Păstrând proporțiile, în mod asemănător se comportă și guvernanții de la București. Nu-i vorbă, la fel, ba chiar mai dihai au făcut-o și cei dinaintea lor. N-au avut și nu au un plan cu România, nu-și bat capul să răspundă unei întrebări de la care ar trebui să plece orice program de guvernare: cum dorim să arate țara asta, în mod realist, peste 4-5 ani, peste 10, peste 20? Și să răspundă nu cu formulări absolut inutile, gen „să curgă lapte și miere” ori „în țară să fie bine și tot românul să prospere”, ci măcar două-trei direcții de dezvoltare: agricultură, turism, IT sau altele, dar în legătură cu care să existe viziune, strategii profesioniste și aplicarea cu tenacitate a acestora. În loc de asta, conducătorii țării cheltuie și așteaptă. Și, în așteptarea „câștigului”, guvernează voioși, prin risipă și furăciune, pe bază de împrumuturi și suprataxare. Plus o atitudine agresivă și sfidătoare față de contribuabil. Fiindcă, pentru politicienii care ne conduc, doar banii noștri sunt buni, nu și noi. Noi suntem cârcotași, nu apreciem cum se sacrifică ei pentru țară și popor, suntem veșnic nemulțumiți și, în genere, cam pisălogi. Din cauza noastră nu merge treaba foarte bine în România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




