Sport

BRAȘOV. Burcea: „Vrem să «închidem» seria cu Zalău în două meciuri”

 

Partea a doua a sezonului Ligii Naţionale la handbal feminin, play-off-ul, începe abrupt pentru Corona Brașov, în sferturile de finală echipa noastră duelându-se cu HC Zalău. 

Câștigătoarea se va decide în sistemul cel mai bun din trei confruntări, „galben-albastrele” având de partea lor avantajul terenului propriu. Seria va începe vineri, prima întâlnire urmând să aibă loc de la ora 19.30, la Zalău. Al doilea joc este programat pe 5 mai, la Brașov, iar dacă va fi nevoie de un meci decisiv, acesta se va disputa pe 7 mai, tot la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”.

„Întotdeauna, împotriva Zalăului, în special în deplasare, am avut parte de meciuri aprig disputate. HC Zalău a avut un parcurs foarte bun în retur. O echipă care se apără foarte agresiv și este exactă în fazele rapide. Nu am câștigat la Zalău în sezonul regulat, respectăm adversarul, dar acum trebuie să îl învingem. Ne-am pregătit bine pentru această serie și sper să luăm o opţiune pentru calificare încă de vineri. Dacă ne facem jocul cum trebuie, sunt convins că putem câștiga acolo. Practic, începem un nou campionat. Sunt meciuri speciale, cine va greși mai puţin va merge mai departe. Sunt convins că va fi o serie echilbrată. Este play-off, nu suntem singuri pe teren, avem un adversar. Rivalii au șansa lor, dar noi trebuie să facem totul pentru a ne califica în semifinale. În mod sigur, este un avantaj că vom juca doar un meci în deplasare. Ideal ar fi să terminăm totul în doar două meciuri. Trei confruntări cu HC Zalău te consumă cât un campionat”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea, care a continuat: „Nu cred că e cazul să vorbim despre arbitraj. Trebuie să ne prezentăm cu încredere că lucrurile vor fi normale din acest punct de vedere”. 

Altfel, handbalistele de la Corona și-ar putea încasa salariile restante chiar înaintea primului meci al seriei cu HC Zalău. „Am discutat cu fetele pe această temă. Probleme au fost, sunt și vor fi, așa e în sport. Chiar nu contează acest aspect acum. Nu ne preocupă, nu ne gândim la restanţele salariale, tot ce ne interesează este seria cu HC Zalău și vom face totul să ne calificăm în faza următoare”, a punctat Burcea. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button