Expres

BRAȘOV. Limba engleză nu mai reprezintă un atu la angajare

  • article_433912_2.jpg
  • article_433912_3.jpg
  • article_433912_4.jpg
  • article_433912_5.jpg
  • article_433912_6.jpg
  • article_433912_7.jpg
  • article_433912_8.jpg
 

Cel puțin 2.500 de brașoveni au trecut în ieri și astăzi pe la Târgul de Cariere de la Casa Armatei. Deși evenimentul se adresa în general tinerilor, celor la început de carieră, în special studenți și absolvenți, cei mai mulți dintre cei care și-au căutat un job au fost oameni trecuți de 30 de ani, unii chiar tomnatici. Este drept că și angajatorii și recrutorii aveau destule poziții deschise de „senior”, însă acestea sunt superspecializate, cum este în cazul programatorilor și inginerilor de software.

Dacă absolvenții de facultate au căutat un job cât mai apropiat de domeniul absolvit, studenții erau interesați de orice, dar să fie part-time. „Nu atât cât să ajungem la cursuri, cât să mai avem timp și de distracție”, ne-au spus râzând doi băieți și o fată, care au făcut un tur rapid și au promis că revin cu CV-uri. Dar, cel mai mult, studenții erau interesați de internship, de stagii de practică, mai ales de acelea care le asigură și o bursă. „Suntem studenți în anul II la Automatică, aveți internship?”, au întrebat doi tineri, imediat ce au intrat la târg, oprindu-se la primul stand, al unei companii IT, spre amuzamentul reprezentantului firmei.
Mulți s-au arătat dezamăgiți de faptul că limba engleză nu mai reprezintă un atu pentru angajare, în domeniul relațiilor cu clienții, fiind căutați vorbitori de diferite limbi străine: germană, franceză, olandeză sau rusă ori chiar arabă.
„Lucrez undeva în telecomunicații, domeniul în care am făcut facultatea, dar aș vrea să schimb. Fac și MBA, deci master în alt domeniu, în ideea să obțin un job cât mai bun și cât mai interesant. Din păcate, nu știu germana și nici nu cred să o mai pot învăța”, ne-a spus altă tânără, care a găsit la târg doar trei oferte potrivite aspirațiilor sale.

Refuză joburi în străinătate

„Am absolvit Științe Economice, dar până acum nu am avut decât joburi care sunt pentru studii medii. Sper să găsesc aici ceva, unii au încercat să mă tenteze cu un job în străinătate, dar eu nu vreau să plec din țară, vreau să lucrez aici, în domeniul în care m-am pregătit”, a afirmat, ușor decepționat, un alt tânăr.
Mulți recrutori au remarcat că ponderea candidaților a depășit media de 40 de lei. „Noi avem peste 20 de poziții pentru acest târg, dar cele mai multe sunt tehnice, fie entry level (nota red.- începători), fie pentru cei cu experiență, dar strict specializați. Am primit multe CV-uri, să vedem dacă avem ce alege”, a spus reprezentantul altei firme de recrutare.

La târg au participat și străini care trăiesc de puțină vreme la Brașov, țintind joburi pentru care nu au nevoie prea mult de limba română, după cum au mărturisit.

Printre partenerii media ai Târgului de Cariere Brașov s-au aflat Transilvania Expres, My TEX și Tex FM.

 

Citiți și:

BRAȘOV. Târgul de Cariere, gata de start


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google