112
Român reținut pentru o acuzație de VIOL înregistrată în Spania

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, dat în urmărire internațională de autoritățile din Spania, pentru viol, a fost identificat și reținut, ieri, pe teritoriul României. Individul, de loc din județul Mureș, a fost ridicat de polițiștii de investigații criminale din cadrul IJP Cluj de pe aeroport. „Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, de către autoritățile spaniole, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței în vederea confirmării mandatului european de arestare”, se precizează într-un comunicat al Poliției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



