Politic

Iliescu, despre închisoarea CIA din ROMÂNIA

 

Fostul președinte Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că a aprobat o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România. Detaliile proiectului au fost stabilite de Ioan Talpeș, la acea vreme șef al Administrației prezidențiale. Astfel, în perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenției Centrale de Informații.
Iliescu a precizat că el a aprobat doar „o locație“ destinată CIA, fără a avea cunoștință că era vorba de vreun centru pentru detenție. „Noi nu am avut nicio interferență asupra activităților desfășurate de Statele Unite în acea locație…În acel moment, mie, ca președinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliați (…), nu am intrat în detalii. Dacă aș fi știut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv”, a spus Iliescu, în interviu.  Informaţiile arată că a fost oferit un sediu în București, utilizat între 2003 și 2006, și că autoritățile române nu au știut ce activități desfășurau americanii, conform Mediafax.  Fostul președinte Traian Băsescu a negat, recent, afirmațiile unui jurnalist care a susținut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturați oameni. Băsescu a spus că nu există „o probă“ că au funcționat pe teritoriul țării noastre astfel de centre de detenție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google