Expres

BRAȘOV. Târgul de Cariere, gata de start

 

Târgul de Cariere, programat miercuri și joi la Casa Armatei, va reuni 25 dintre cei mai importanţi angajatori de pe piaţa actuală a forţei de muncă. Organizatorii au anunțat că vor fi disponibile peste 400 de „oportunități de carieră”, pentru tinerii brașoveni, acestea fiind variate, în domenii precum producţie și tehnică, auto și automotive, serviciu clienţi, logistică și transport, finanţe-bănci, turism sau retail. Târgul de Cariere va fi deschis între orele 10.00 și 16.00, iar accesul este gratuit, detalii putând fi găsite pe www.targuldecariere.ro.

Cine angajează

Furnizor internaţional de servicii outsourcing și partener premium al târgului, Arvato Bertelsmann are peste 63.000 de angajaţi în 36 de ţări. Recrutorii prezenţi la eveniment au 94 de posturi deschise și sunt în căutarea de persoane cu abilităţi bune de comunicare într-o limbă străină, precum engleza, franceza, ebraica, germana sau araba, cu o afinitate de a lucra cu oamenii și de a găsi soluţii la problemele pe care aceștia le întâmpină. Alt partener premium al evenimentului, Competence Call Center este unul din centrele de contact de vârf din Europa, iar echipa CCC Brașov caută colegi vorbitori de limbi străine, motivaţi și pasionaţi de turism, care să înceapă și să-și dezvolte o carieră de succes în domeniul BPO.
Mihaela Pleșcan, HR Business Partner al AtoS IT Solutions and Services, anunţă peste 200 de joburi disponibile în cadrul companiei, pentru care sunt așteptaţi „candidaţi pasionaţi și interesaţi de tehnologiile de administrare infrastructuri și aplicaţii (precum SAP basis, DBA Oracle, Windows/Unix server management), cât și de dezvoltare software (Java, C++ embedded, php developer etc.)”. Cu peste 15 ani de experienţă, eJobs este cel mai mare portal de recrutare online din România și le recomandă brașovenilor articolele axate pe dezvoltare profesională disponibile pe site-ul lor oficial.  Cu o cifră de afaceri de peste 6 mld de Euro, Freudenberg este una dintre cele mai mari companii europene în proprietate familială; cele 7 posturi deschise de aceștia, toate la nivel local, presupun cunoștinţe de limbă germane la nivel mediu sau avansat. Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Daimler, Audi sau BMW, vine pregătit cu 8 posturi în domeniul IT, căutând developeri de software și cu un post de refrent vamal.
Alături de aceștia, printre companiile care mai participă la Târgul de Cariere se numără Arabesque, Computer Generated Solutions, DCI, Dima Consulting Group, Draexlmaier, Eurocopter, GI Group, Job Selection, Kastamonu România, Lugera, Pirelli, Renault, Route 66, US Travel și VEO Finances. La eveniment vor participa și alte instituţii precum AIESEC, AJOFM Brașov, BEST, JCI, DofE, , iar oportunităţile de carieră prezentate la târg vor depăși 600 de job-uri cu normă întreagă sau parţială, programe de internship în ţară sau în străinătate, dar și stagii de practică sau de voluntariat.

Competiţii în IT și sesiuni gratuite de dezvoltare personală

O noutate a acestei ediţii este Speed Coding Challenge, ce presupune competiţii individuale contracronometru în IT de 5-15 minute, organizate și premiate de compania AtoS la standul lr de recruare. Pasionaţii de software pricepuţi la Java, Php sau .NET își pot demonstra talentul pe loc prin provocările pe calculator care, de altfel, pot să îi ducă către posibile angajări în cadrul companiei.
O altă noutate este workshop-ul organizat de către compania Arvato Bertelsmann, eveniment care își propune să dezbată importanţa contractului psihologic și a felului în care stabilirea clară a așteptărilor atât de partea angajatorului, cât și a angajatului, conduce la satisfacţia la locul de muncă și la construirea unei relaţii bazată pe încredere și respect reciproc. Workshop-ul va avea loc miercuri, de la ora 12.00, se adresează studenţilor, absolvenţilor, persoanelor cu experienţă profesională și, în general, persoanelor vorbitoare de limbi străine la un nivel avansat și va fi susţinut de către Cristina Mihai, Coordonator Recrutare și Selecţie, Arvato Brașov. Participarea e liberă, iar înregistrarea se face pe site-ul oficial.
De asemenea, la standul Casa Regională a Tinerilor Activi Brașov, tinerii pot avea parte de servicii gratuite de consiliere și orientare în carieră, pe toata perioada târgului, de consultanţă în alegerea de programe de formare în acord cu cerinţele pieţei muncii și sprijin real în identificarea și ocuparea unui loc de muncă sau în deschiderea unei afaceri.
Târgul de Cariere este cea mai mare reţea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova și aduce împreună sute de angajatori și mii de candidaţi. Proiectul, demarat în 2006 de Fapte, este organizat în fiecare primăvară și toamnă în mari orașe din România și se adresează atât angajatorilor din domenii diverse, cât și tinerilor talentaţi interesaţi de oportunităţi de carieră. Printre partenerii media ai Târgului de Cariere Brașov se află Transilvania Expres, My TEX și Tex FM.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google