112

Spaniol reținut în România pentru pornografie infantilă!!!

 

Un cetățean spaniol în vârstă de 53 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat că, în perioada 2006-2015, a procurat de pe internet materiale pornografice cu minori, pe care le-a pus la dispoziția altor doritori. În urma unei percheziții efectuate la locuința suspectului, s-au găsit poze pornografice înfățișând chiar și copilași de doar 3 ani.

În cauză, s-a început urmărirea penală față de E.A.F.J., iar astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă, pentru pornografie infantilă. 

Percheziția

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT Maramureș, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție la locuința suspectului, în Tăuții Măgherăuș – județul Maramureș, pe 27 februarie. „În urma percheziției, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor informatice. De asemnea, au fost efectuate percheziții informatice asupra bunurilor ridicate, în urma cărora au fost depistate 1.559 de fișiere video cu caracter de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor”, se precizează într-un comunicat remis de anchetatori. Unii dintre copii aveau doar trei anișori. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google