BRAȘOV. Doi polițiști șpăgari au fost trimiși în judecată

Doi polițiști de la Secția 3 Poliție Brașov au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, după ce au fost prinși în flagrant primind bani de la șoferi pe care ar fi trebuit, de fapt, să-i sancționeze pentru infracțiunile comise în trafic.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, agentul de Poliție Nicolae Dulgheru este acuzat de două astfel de fapte de corupție, probabte, iar colegul său, Ionel Nedelcu, pentru o singură infracțiune.
După cum au explicat anchetatorii, „la datele de 13 mai 2014 și 5 martie 2015, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Nicolae Dulgheru a pretins și primit de la un martor denunțător, respectiv de la un investigator sub acoperire, sumele de 200 lei și 400 lei, pentru a nu dispune măsurile legale față de aceștia, constând în întocmirea proceselor verbale de constatare a unor contravenții la regim rutier și aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de lege”.
În sarcina celui de-al doilea inculpat, Ionel Nedelcu, s-a reținut faptul că la data de 19 februarie 2015, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit de la un investigator sub acoperire, suma de 400 lei, pentru a nu dispune măsurile legale față de acesta, constând în întocmirea procesului verbal de constatare a unei contravenții la regim rutier și aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de lege”.
Cei doi polițiști sunt plasați în arest la domiciliu începând cu data de 26 martie 2015, prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanța competentă, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





