MOMENTE DE GROAZĂ. Înregistrări din avionul prăbușit în Alpi!!!

Terifiantul accident aviatic produs în Alpii francezi rămâne în atenţia mass-media, în special a celei germane.
Jurnalul Bild am Sonntag a relatat în ediţia de astăzi despre cum comandantul avionului Airbus A320, al companiei Germanwings, a ţipat la copilot, bănuit că a prăbușit în mod deliberat aparatul de zbor cu 150 de persoane la bord, să deschidă „dracului” ușa cabinei cu câteva minute înaintea producerii catastrofei.
Publicaţia germană a redat înregistrarea discuţiilor dintre pilotul Patrick S. și copilotul Andreas Lubitz.
Astfel, la ora 10.27, când avionul a atins altitudinea de croazieră (11.600 de metri), pilotul i-a spus lui Lubitz să se pregătească pentru aterizarea la aeroportul din Düsseldorf. Ultimul a pronunţat ambiguu: „Vom vedea”.
Apoi, pilotul i-a transmis colegului să preia comanda avionului, întrucât el merge la WC, căci n-a apucat s-o facă la Barcelona.
La ora 10.29, avionul a început să coboare. La ora 10.32, controlorii francezi de trafic aerian au luat legătura cu aparatul de zbor german, însă degeaba. Apoi, s-a putut auzi vocea căpitanului: „În numele lui Dumenezeu, deschide ușa!”. Când avionul a ajuns la 5.000 de metri altitudine – la ora 10.37, comandantul i-a strigat copilotului din cockpit: „Deschide dracului ușa!”.
La ora 10.40, Airbus-ul s-a ciocnit cu muntele, auzindu-se strigătele disperate ale pasagerilor. După care, tăcere…
CITEȘTE ȘI: Fosta iubită a copilotului: „Visa că se prăbușește cu avionul“
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





