112

Director executiv la Protecția Mediului, judecat pentru corupție

 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta, pentru luare de mită și instigare la abuz în serviciu, infracțiuni pe care le-ar fi săvârșit ca director executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Alba.

Potrivit unui comunicat remis astăzi de DNA, în același dosar au mai fost deferiți justiției Iordache Gheorghe – director general al SC Cupru Min SA, pentru abuz în serviciu și dare de mită și Mihuț Sergiu Ioan Nicolae, administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba.  

Potrivit anchetatorilor, în 2011-2014, Iordache Gheorghe i-a dat inculpatei 200 de pungi ce conţineau produse alimentare în valoare de 5.102 lei, ca să ăro,eascî autorizație integrată de mediu.

În același context, deși femeia nu avea atribuții în a efectua consultanță și trebuie să fie imparțială și obiectivă, dată fiind funcția deținută, l-a determinat pe bărbat să încheie un contract de prestări servicii cu firma reprezentată de Mihuț Sergiu Ioan Nicolae, care avea ca obiect întocmirea unui raport de amplasament. 

„În timpul procedurii de autorizare, după semnarea contractului, urmare a modificărilor legislative, pentru funcţionarea SC Cupru Min SA nu mai trebuia emisă o autorizaţie integrată de mediu ci doar o autorizaţie simplă.

Astfel, raportul de amplasament, a cărui întocmire fusese contractată cu firma inculpatului Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae, nu mai era necesar și, ca urmare, plata preţului iniţial de 25.000 euro, devenea discutabilă sub aspectul angrenării răspunderii civile contractuale.

Remedierea acestei situaţii s-a făcut însă prin încheierea unui act adiţional pentru o sumă de 7.500 de euro (considerată avans în contractul iniţial), contractându-se realizarea unei documentaţii, care era deja întocmită de către o angajată a SC Cupru Min SA, deoarece, la acel moment, legislaţia în vigoare nu mai prevedea obligativitatea efectuării acesteia de către evaluatori de mediu autorizaţi”, au informat procurorii DNA.

Astfel, pe 20 decembrie 2013, SC Cupru Min SA a efectuat plata în cuantum de 41.669,58 lei (echivalentul a 7500 euro plus TVA aferentă) către societatea deţinută de Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae, constituind atât pagubă în patrimoniul SC Cupru Min SA, cât și folos pentru societatea co-contractantă, după cum se arată în rechizitoriu. 

În cauză a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 7.500 Euro, asupra bunurilor mobile și imobile aparţinând inculpaţilor. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unei sume de 6.500 lei, ridicate cu ocazia unei percheziţii efectuate la domiciliul inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google