Politic

Amendamentele legate de migrația aleșilor locali au fost respinse

 

Plenul Camerei Deputaților a dezbătut astăzi proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanței de Urgență 55/2014 privind migrația aleșilor locali. Liberalii nu nemulţumiţi pentru că le-au fost respinse amendamentele. „În cadrul dezbaterii din plen, amendamentele propuse de PNL, care ar fi pus în acord textul legii cu decizia Curții Constituționale a României, au fost respinse prin votul majorității controlate de PSD. Astfel, deputații PNL au cerut ca textul legii să  includă proceduri clare, solicitate, de altfel, în motivația CCR, prin care consilierii locali și județeni, dar și primarii și președinții de Consilii Județene care au profitat de acest act normativ declarat neconstituțional, să își piardă mandatele. Totodată, deputații PNL au cerut ca, în termen de 60 de zile, de la data publicării actului normativ, consiliile locale, respectiv judeţene, să ia măsurile necesare recuperării sumelor de bani (indemnizaţii, abonamente telefonice, cheltuieli de deplasare în ţară sau străinătate, etc.) încasate de aleșii traseiști pe perioada cât și-au exercitat funcțiile în baza unui act neconstituțional“, se arată înr-un comunicat oficial.
PNL și-a anunțat intenția de a sesiza CCR în cazul în care forma finală a legii de respingere a OUG nu va pusă total în acord cu principiile constituționale invocate de judecătorii CCR. „PNL va continua să susțină și în Senat – Cameră decizională, obligativitatea pierderii mandatelor aleșilor locali care au profitat de prevederile OUG 55/2014“, se mai arată în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google