Expres

BRAȘOV. Poștaș atacat de trei adolescenți, în scopul tâlhăriei

 

Trei adolescenți în vârstă de 16 ani sunt cercetați pentru tentativă la tâlhărie, în stare de arest preventiv, după ce au agresat un poștaș din Săcele, în încercarea de a-i fura geanta de serviciu.

Minorii, toți săceleni, au atacat victima alaltăieri dimineață, pe strada Coastei din localitate. Poliția a fost anunțată la orele 11.40, prin 112, că în intervalul 11.00-11.30, un factor poștal din cadrul Oficiului Poștal Săcele a fost agresat fizic. „Conform celor relatate de factorul poștal ulterior, a rezultat faptul că, în timp ce se deplasa pe jos pe strada Coastei din Săcele, aflându-se în timpul serviciului, a fost agresat fizic de trei tineri necunoscuţi, care l-au lovit cu un obiect contondent în zona capului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Brașov, comisar-șef Liviu Naghi. Norocul victimei a fost că a căzut pe geantă și a reușit să strige „hoții”, moment în care puștii s-au speriat și au luat-o la fugă.

În urma cercetărilor, suspecții au fost identificați și prinși, ieri. Ulterior, au fost prezentați magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.  

CITIŢI ȘI:

UPDATE BRAȘOV. Atacatorii poștașului și-au plănuit fapta cu o zi înainte


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google