Ambulanță izbită de mașină, pe când transporta o femeie care născuse gemeni

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, azi-dimineață, pe strada 1 Decembrie din Bistrița. Autospeciala transporta o pacientă care născuse acasă, gemeni, a fost lovită din plin de un autoturism Volkswagen cu numere de Mureș, al cărui șofer nu a dat prioritate în sensul giratoriu.
Șoferul vinovat de accident ar fi avut viteză și nu a putut evita impactul. În urma accidentului, ambulanța a ajuns pe contrasens, iar celălalt autovehicul a rupt un gard și un indicator rutier.
Din fericire, pacienta în vârstă de 35 de ani a scăpat teafără. La fel și copilașii ei, care se aflau într-o altă ambulanță. În urma accidentului, un alt echipaj a preluat-o pe proaspăta mămică și a transportat-o la spital, ca să primească îngrijiri după nașterea de acasă. La spital a ajuns și șoferul Volkswagen, fiindcă a suferit mai multe răni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



