112

Cinci inși sunt acuzați de furturi din cabane. Paguba ar depăși 40.000 de lei

 

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani sunt cercetate pentru furt calificat, după ce ar fi sustras bunuri în valoare de peste 40.000 de lei, din cabane. Polițiștii de investigații criminale din Huedin au efectuat șapte percheziții domiciliare, ieri, pe raza municipiului Cluj-Napoca, la cei cinci suspecți.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, cei în cauză ar fi pătruns, prin efracție, în cabane de pe raza localităților Beliș și Călățele, de unde ar fi sustras aparatură electronică și electrocasnică, bijuterii, ceasuri, ATV-uri, produse alimentare, alcool, etc., cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei”, au informat anchetatorii. În urma perchezițiilor, polițiștii au recuperat aparate electrocasnice și electronice, ceasuri, bijuterii și alte bunuri care fuseseră sustrase. Totodată, au fost găsite obiecte ce ar fi fost folosite la comiterea faptelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google