Politic

Directorul SRI e audiat în Parlament, după denunțul Elenei Udrea

 

În această dimineaţă, generalul Florian Coldea, directorul interimar al Serviciului Român de Informații, este audiat în Parlament, de către membrii Comisiei de control parlamentar a SRI. Amintim că Elena Udrea îl acuză pe Coldea că a coordonat campania de denigrare la adresa ei și că i-ar fi cerut fostului său soț o sumă importantă de bani, pentru Sebastian Ghiță.
Conducerea SRI „ne va prezenta dinamica principalelor amenințări interne și internaționale, vom analiza impactul celor trei legi Big Brother declarate neconstituționale, vom analiza situația generată de demisia lui Maior la nivelul instituției …“, arată deputatul PSD Georgian Pop.

Tot azi, deputații vor vota dacă sunt de acord cu arestarea Elenei Udrea. Ieri, deputaţii juriști au hotărât să dea aviz favorabil cererii de încuviinţare a urmăririi penale a Elenei Udrea în Dosarul „Gala Bute”.

La Congresul PMP de ieri, Traian Băsescu a făcut referiri la declaraţiile Elenei Udrea legate de generalul Florian Coldea. „Elena Udrea mi-a spus. În mod categoric mi-a spus, dar președintele nu are niciun mijloc de verificare. Președintele nu are posibilitatea, ci Parlamentul. Președintele este beneficiarul informațiilor”, a declarat fostul președinte al României.

Citiţi și: Aviz favorabil pentru urmărirea penală și arestarea preventivă a Elenei Udrea

Elena Udrea: „Arestarea preventivă mi se pare excesivă”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google