112

BRAȘOV | Bărbat din Cincu, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat concubina și trei minori din familie! Victimele, amenințate cu un obiect contondent

Un bărbat din localitatea Cincu, județul Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera și trei membri minori ai familiei. Acesta ar fi fost sub influența alcoolului în momentul în care a comis faptele și ar fi amenințat-o pe femeie inclusiv cu un obiect contondent.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila au intervenit în acest caz la data de 4 noiembrie, în urma unui apel la 112 care semnala un episod de violență domestică petrecut la domiciliul familiei.

Femeia ar fi fost lovită în față și în abdomen

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Brașov, polițiștii au stabilit că bărbatul și-ar fi agresat fizic concubina, lovind-o în zona feței și a abdomenului. Mai mult, acesta ar fi amenințat-o cu acte de violență și cu un obiect contondent.

Din verificările efectuate a reieșit că agresiunile s-ar fi extins și asupra a trei membri minori ai familiei.

În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent pentru victime și au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile, în baza Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Bărbatul a fost reținut, apoi arestat pentru 30 de zile

În dosarul penal au fost efectuate cercetări pentru violență în familie, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Ulterior, acesta a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii reamintesc victimelor violenței domestice să solicite ajutorul autorităților și să sesizeze imediat astfel de fapte, pentru prevenirea unor situații cu urmări grave.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google