Delicte

BRAȘOV | Doi tineri din Crizbav, reținuți după ce ar fi făcut plăți cu carduri bancare furate (VIDEO)

Doi tineri, în vârstă de 19 și 25 de ani, din localitatea Crizbav, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii brașoveni, fiind cercetați într-un dosar de furt calificat și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Cei doi ar fi folosit carduri bancare care nu le aparțineau, iar prejudiciul este estimat la aproape 8.000 de lei.

Cardurile au fost găsite în urma unei percheziții

La data de 4 noiembrie, în cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au efectuat o percheziție domiciliară în Crizbav, în cadrul anchetei privind tranzacțiile bancare neautorizate.

În urma verificărilor, oamenii legii au identificat cardurile bancare despre care există suspiciunea că ar fi fost utilizate pentru efectuarea plăților ilegale.

Cazul a fost semnalat în luna iunie, când deținătorul a două carduri a observat tranzacții pe care nu le recunoștea și a constatat că nu își mai găsește cardurile. Acesta a precizat că, în ultima perioadă, efectuase plăți doar prin sisteme electronice, fără să utilizeze cardurile fizice.

Tinerii ar fi primit cardurile de la o altă persoană

Investigațiile au dus la identificarea persoanei bănuite că ar fi sustras cardurile, precum și a celor două persoane care ar fi efectuat tranzacțiile. Potrivit polițiștilor, tinerii din Crizbav ar fi primit cardurile de la o altă persoană, care este în prezent reținută într-un alt dosar penal.

În baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

Sursa: IPJ Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google