Expres

Drept la replică – Direcția Județeană de Mediu Brașov: „Apelul în Dosarul Tâmpa este o obligație legală și de serviciu, nu o acțiune generată de presiuni publice”

Textul dreptului la replică:

Prin prezenta, dorim să facem precizări cu privire la articolul „Apel în Dosarul Tâmpa: Primăria Brașov și Direcția de Mediu contestă accesul auto al firmelor lui George Copos pe drumul forestier”.

Dorim să afirmăm cu fermitate că exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 10742/30.10.2026, pronunțată în Dosarul nr. 29656/197/2026, este o obligație legală și de serviciu, și nicidecum un act exercitat pe fondul unei puternice reacții publice, așa cum ați menționat în articolul sus-menționat.

Apelul este exercitat exclusiv în temeiul art. 1000, alin. (1) Cod procedură civilă și al OUG nr. 57/2007, în scopul apărării interesului public privind biodiversitatea. Acesta este formulat în mod obiectiv și imparțial, având ca unic scop supunerea hotărârii controlului judiciar al instanței superioare, nefiind determinat de presiunea unor persoane sau grupuri de interese.

Unul dintre obiectivele Direcției Județene de Mediu Brașov este conservarea și protejarea biodiversității, în vederea asigurării stării favorabile de conservare a speciilor și habitatelor, în conformitate cu legislația de mediu în vigoare.

Direcția Județeană de Mediu Brașov își reafirmă și de această dată poziția de neutralitate și subliniază faptul că nu este parte și nu dorește să fie implicată în dispute sau controverse de natură publică sau privată. Activitatea noastră se desfășoară exclusiv în limitele legii și ale misiunii pentru care am fost înființați, neconcentrându-ne decât pe îndeplinirea atribuțiilor legale și pe respectarea principiilor de imparțialitate și transparență.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google