Doi procurori și alte două persoane, trimise în judecată într-un dosar de corupție. Unul ar fi primit aproximativ 110.000 de euro

Doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și alte două persoane au fost trimiși în judecată într-un dosar care vizează fapte de corupție și alte infracțiuni. Potrivit procurorilor, unul dintre magistrați ar fi primit aproximativ 110.000 de euro și bunuri pentru a interveni pe lângă funcționari publici în vederea obținerii unor soluții și favoruri.
Procurorul Ștefan Gigi Valentin este acuzat de trafic de influență în formă continuată și trafic de influență, iar Niță Teodor de instigare la abuz în serviciu, șantaj, uzurparea funcției și cercetare abuzivă. Cele două persoane fără calitate specială sunt acuzate de cumpărare de influență.
Conform rechizitoriului, în perioada decembrie 2025 – aprilie 2026, Ștefan Gigi Valentin ar fi primit de la unul dintre inculpați aproximativ 110.000 de euro și alte bunuri. În schimb, ar fi promis că își va folosi influența pentru urgentarea unor proceduri, obținerea unor soluții favorabile în dosare, facilitarea unor transferuri profesionale și obținerea unor funcții sau avantaje în relația cu instituții publice și companii.
Într-un alt caz, procurorul ar fi acceptat bani sau alte foloase pentru a interveni pe lângă funcționari ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța și judecători ai Curții de Apel Constanța, în legătură cu situația juridică a unui imobil.
În ceea ce îl privește pe Niță Teodor, anchetatorii susțin că acesta ar fi încercat să influențeze un reprezentant al ISU Dobrogea pentru a evita aplicarea unor sancțiuni unei societăți comerciale. De asemenea, este acuzat că ar fi exercitat presiuni asupra unui reprezentant al Oficiului Registrului Comerțului și că ar fi întocmit sau coordonat probe nereale în cadrul unui dosar penal.
Cei doi procurori sunt suspendați din funcție și se află în arest preventiv, potrivit comunicatului Parchetului General.
Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să judece cauza în fond. Trimiterea în judecată nu înlătură prezumția de nevinovăție, iar acuzațiile urmează să fie analizate de instanță. Comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi găsit în fișierul de mai jos.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





