112

BRAȘOV | Incendiul din Bran a distrus casa! Două persoane au ajuns la spital

Incendiul izbucnit astăzi după-masă la o casă din Bran a fost lichidat, însă pagubele sunt însemnate. Casa a fost afectată în proporție de aproximativ 90%, iar două persoane, în vârstă de 57 și 86 de ani, au fost transportate la spital, conform ISU Brașov.

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, o femeie în vârstă de 57 de ani, care a suferit arsuri, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

O a doua persoană, în vârstă de 86 de ani, care acuza stări de amețeală, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Orășenesc Zărnești, pentru investigații medicale.

Locuința, afectată în proporție de aproximativ 90%

Flăcările au provocat distrugeri importante, incendiul afectând aproximativ 90% din locuință. Intervenția pompierilor s-a încheiat, incendiul fiind lichidat. Deocamdată, cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.

Poliția a deschis dosar penal. Trafic îngreunat pe DN 73

Reamintim că, potrivit IPJ Brașov, polițiștii au fost sesizați în jurul orei 15:00 cu privire la producerea incendiului, la un imobil din zona DN 73.

În urma evenimentului, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea procurorului de caz.

Traficul rutier în zonă a fost îngreunat, polițiștii intervenind pentru dirijarea circulației.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google