112

BRAȘOV | Doi pompieri din Covasna au intervenit pentru a salva victima accidentului de pe Șoseaua Cristianului. Femeia era inconștientă, încarcerată

Doi pompieri din cadrul ISU Covasna au intervenit înainte de a ajunge la serviciu, la accidentul rutier de pe Șoseaua Cristianului, din Brașov. VEZI ȘI: BRAȘOV | Accident pe Șoseaua Cristianului: Un șofer a lovit un cal aflat pe carosabil

Plutonierul Tican Răzvan și sergentul major Racoviță Robert au observat inițial doi cai aflați pe carosabil. Au oprit pentru a verifica situația și pentru a îndepărta unul dintre animale din zona de pericol.

La scurt timp, au zărit un autoturism avariat, ieșit în afara șoselei în urma unei coliziuni cu unul dintre cai. Cei doi s-au îndreptat imediat spre mașină, unde au descoperit o femeie inconștientă și încarcerată.

Au sunat la 112 și au luat măsuri pentru prevenirea unui incendiu

Pompierii au evaluat situația și au constatat că femeia respira, deși era inconștientă și blocată în autoturism. Au apelat numărul unic de urgență 112 și au transmis informațiile necesare pentru trimiterea echipajelor de intervenție.

Pentru a reduce riscul izbucnirii unui incendiu, au deconectat bornele bateriei mașinii. Totodată, au evitat să o extragă pe femeie din autoturism, pentru a nu agrava eventualele leziuni.

Cei doi au supravegheat-o permanent până la sosirea echipajelor de la ISU Brașov și a personalului medical, cărora le-au comunicat toate informațiile despre situația găsită.

Un pompier cu aproape șase ani de experiență și un coleg aflat la început de drum

Potrivit ISU Covasna, plutonierul Tican Răzvan are aproape șase ani de experiență în uniforma de pompier, în timp ce sergentul major Racoviță Robert s-a alăturat instituției în urmă cu doar trei luni, după absolvirea Școlii de Subofițeri.

Întrebați de ce s-au oprit să ajute, cei doi au oferit un răspuns simplu: „Meseria de pompier te învață să nu treci indiferent pe lângă cineva care are nevoie de ajutor.”

Reprezentanții ISU Covasna i-au felicitat pe cei doi pentru reacția lor și pentru modul responsabil în care au acționat, subliniind că spiritul de salvator nu ține doar de programul de lucru sau de uniformă.

„Pentru că uniforma poate fi lăsată la vestiar, dar grija pentru oameni rămâne mereu cu tine”, au transmis reprezentanții instituției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google